Peste două mii de tone de sămânţă de grâu, vândute de Staţiunea de Cercetare Caracal. Preţurile aplicate sunt cele mai mici din ţară

2.200 de tone de sămânţă de grâu a vândut Staţiunea de Cercetare Agricolă Caracal, în această toamnă. Reprezentanţii instituţiei se laudă că preţurile aplicate sunt cele mai mici din ţară.

Directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal, inginerul Marius Bran, a precizat că foarte mulţi fermieri au achiziţionat sămânţă de grâu produsă la Caracal.
 
„Preţurile noastre de la Staţiunea Caracal sunt cele mai mici de pe piaţa de profil, pentru că sămânţa este produsă de noi. Avem preţ de producător. Mai comercializează şi alţii sămânţă, dar o aduc din alte părţi şi îşi pun un adaos. Am redus preţurile comparativ cu anii trecuţi, pentru ca fiecare fermier, fie el mare sau mic, să aibă acces la sămânţă tratată. Până acum, 8.300 de hectare au fost însămânţate cu sămânţă de la noi, din toată ţara, pentru că am vândut peste 2.200 de tone de grâu”, a spus inginerul instituţiei din Caracal.

Soiul de grâu Glossa, categoria Baza, a fost vândut cu 1,2 lei kilogramul, iar categoria C1 cu un leu kilogramul, pentru persoanele fizice fiind aplicat TVA de nouă la sută.

Reprezentanţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltae Agricolă Caracal spun că mai au doar două-trei sute de tone de sămânţă de grâu pentru comercializare.

Grâul furajer a fost vândut cu un leu kilogramul.