Comunitate

2018-02-27, 12:51:07

Peste 90 de noi locuri de muncă, în regiune, create printr-un proiect POCU

Proiectul „Priveşte în viitor! Poţi fi antreprenor!”, cofinanţat prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), a fost lansat la Râmnicu Vâlcea. Prin intermediul acestui proiect se vor crea cel puţin 92 noi locuri de muncă în zona urbană a regiunii Sud-Vest Oltenia.

În cadrul conferinţei de lansare, desfăşurate luni la Râmnicu Vâlcea, au luat cuvântul reprezentanţii beneficiarului şi ai celor doi parteneri. Managerul proiectului a prezentat principalele activităţi finanţate pe parcursul celor 36 de luni, printre care formarea antreprenorială pentru 380 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia, înfiinţarea de 46 întreprinderi sustenabile la nivelul cărora se vor crea minimum 92 locuri de muncă.

De asemenea, au fost prezentate şi principiile ce guvernează activităţile din proiect, acestea fiind egalitatea de şanse, nediscriminarea, accesul facil la activităţile proiectului pentru toate categoriilor de grup-ţintă eligibile, inclusiv a celor defavorizate, respectiv şomeri, persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane cu dizabilităţi, persoane din mediul rural.

Pentru a promova independenţa economică a femeilor prin antreprenoriat şi a se asigura egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, 50% dintre grupul-ţintă selectat pentru a participa la cursurile de formare antreprenoriala vor fi femei.
 
Proiectul este derulat de către FORMENERG - S.A., în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Comunităţii Rurale (ADCR) şi Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă, Educaţie şi Sprijin Comunitar (ADDESC).

„Obiectivele ce vor fi atinse în cele 36 de luni de desfăşurare a proiectului se referă la dezvoltarea unei societăţi competitive, bazate pe cunoaştere, creşterea gradului de ocupare şi reducerea şomajului, precum şi promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei la nivelul Regiunii Sud Vest Oltenia. Astfel, se vor genera 46 noi afaceri ce vor crea minimum 92 noi locuri de muncă, fiind îndeplinite condiţiile pentru Axa prioritară 3 a Programului Operaţional Capital Uman «Locuri de muncă pentru toţi». Aceste rezultate participă la atingerea priorităţii de investiţii 8.iii «Activităţi independente, antreprenoriat şi înfiinţare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi şi a unor întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare» şi contribuie la îndeplinirea Obiectivului specific 3.7 «Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană»”, se arată într-un comunicat remis de coordonatorii proiectului.

Comentarii

Redacţia

2018-02-27 12:51:07

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro