Peste 30 la sută dintre persoanele cazate în cele două cămine de bătrâni din judeţ sunt cazuri sociale

Căminele de bătrâni din judeţul Olt dispun, la acest moment, încă de locuri libere, nu foarte multe la număr, însă suficiente pentru cei care ar avea nevoie de ajutor. Sunt disponibile aproximativ 15 locuri, iar solicitanţii trebuie să aibă peste 65 de ani, să nu deţină o locuinţă în proprietate şi să nu aibă unde locui.

În subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt funcţionează două cămine pentru persoane vârstnice în regim rezidenţial la Slatina şi Fălcoiu, care în total asigură 100 de locuri de cazare.

De asemenea, de precizat este faptul că persoanele vârstnice care sunt încadrate într-un grad de handicap beneficiază de servicii adecvate în cadrul Centrelor de îngrijire şi asistenţă din Slatina, Spineni şi Şopârliţa.

Toate aceste centre funcţionează în clădiri noi sau recent renovate, graţie Consiliului Judeţean, care a derulat în ultimii ani investiţii fără precedent în domeniul asistenţei sociale menite să asigure condiţii la standarde europene în centrele de ocrotire socială.

Potrivit directorului adjunct al DGASPC Olt, Sorin Gheorghe, în momentul de faţă, în căminele pentru vârstnici din judeţ sunt disponibile 15 locuri, însă găzduirea într-un asemenea centru nu trebuie să fie decât ultima soluţie, în lipsă de altceva, aşa cum prevede legislaţia.

„În prezent, gradul de ocupare în cele două centre este de aproximativ 85 la sută. Din numărul total de persoane cazate în cele două centre, cel puţin 30 la sută sunt cazuri sociale, adică acele persoane care nu au venituri, nu au aparţinători şi care nu au nici locuinţă”,
a precizat directorul adjunct al DGASPC Olt.

În strategia judeţeană de dezvoltare a serviciilor sociale pe termen mediu şi lung, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt, cu sprijinul Consiliului Judeţean, va acorda în continuare o atenţie deosebită modernizării şi dezvoltării serviciilor existente.
 
Astfel, mai multe centre din subordinea DGASPC vor beneficia de investiţii importante în următorii ani, dar vor fi create şi alte structuri sociale. Printre investiţiile consistente care vor fi executate în următoarea perioadă se numără modernizarea şi reabilitarea complexului de Servicii Persoane Adulte Slatina, reabilitarea integrală a Căminului de la Fălcoiu, obiectiv inclus pe lista de patrimoniu, precum şi înfiinţarea unui centru de recuperare şi reabilitare pentru persoane cu handicap în oraşul Balş şi înfiinţarea de locuinţe protejate pentru persoane cu dizabilităţi.