Peste 120 de olteni s-au înscris în Programul de sprijin pentru crescătorii de porci. Fermier: „Este porcul pe care odată îl legam de prun, se creşte foarte simplu”

Coadă la Direcţia Agricolă Judeţeană Olt, unde câţiva fermieri olteni au venit şi luni să-şi depună cererile pentru a accesa Programul de sprijin pentru crescătorii de porci din rase autohtone. Fermierii olteni susţin că Programul reprezintă un sprijin real pentru micile ferme.

Peste 120 de olteni au depus deja cererile de înscriere în Programul de sprijin pentru crescătorii de porci din rase autohtone.

Considerând că Programul reprezintă un sprijin real, fermierii olteni au venit în număr mare şi luni să acceseze această Schemă de ajutor de minimis.

Nicolae Ciobanu este un crescător de porci din rasa Mangaliţa de la Găneasa. Acesta deţine 41 de porci în comuna olteană şi s-a prezentat la DAJ Olt pentru a accesa sprijinul.

Fermierul oltean spune că anul următor ar putea să furnizeze purcei din rasa Mangaliţa celor care doresc să acceseze programul guvernamental.

„De trei ani cresc porci din rase autohtone, la Găneasa. Avem 25 de purcei din rasa Mangaliţa, la acest moment. Nu putem să-i dăm spre vânzare, pentru că îi vom creşte noi. Pe viitor am putea să dăm, pentru că avem deja trei mame adulte, cinci scrofiţe şi un mascul. Aceşti porci nu sunt aşa pretenţioşi de crescut. Este porcul pe care odată îl legam de prun, se creşte foarte simplu. Mănâncă orice. Grăsimea lui zici că e ulei de palmier, slănina este foarte bună. Acest program este foarte bun. Într-un singur an, acest porc ajunge lejer la 120 de kilograme”, a spus Nicolae Ciobanu.

Maria Enache este din Movileni şi a venit la sediul Direcţiei Agricole Judeţene Olt pentru a accesa acest program. Femeia spune că vrea să primească gratuit zece purcei pe care să-i crească cu familia ei.

„Aş vrea să iau zece purcei. Consider că acest program este un sprjin real, dar numai să nu avem piedici din partea DSVSA Olt. Noi cu asta ne ocupăm şi acum, creştem vaci, porci, dar din alte rase”,
a spus femeia.

La această schemă de ajutor de minimis pot participa, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, crescătorii de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa şi procesatorii/alte persoane juridice care defăşoară activităţi de prelucrare şi conservare a cărnii, activităţi de comerţ cu ridicata al cărnii şi produselor din carne, activităţi de comerţ cu amănuntul al cărnii şi al produselor din carne.

Oltenii care se vor înscrie în Program vor primi cu titlu gratuit un număr par de purcei, minimum doi şi maximum zece, pentru creştere, îngrăşare şi livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.

Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele autohtone, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel.

Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate: să deţină exploataţii înregistrate/autorizate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minimum 2 şi maximum 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract, să livreze minimum 50% din purceii primiţi cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap, să respecte structura raţiei furajere stabilită în contractul cu procesatorul sau cu o altă persoană juridică, să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat.