Pensiile anticipate înainte de 1 iulie 2017 nu vor fi recalculate. Pensionarea fără penalizare din cauza poluării se aplică de la data intrării în vigoare a legii

Slătinenii care s-au pensionat fără să împlinească vârsta standard, înainte de 1 iulie 2017, nu se pot bucura de modificarea aliniatului 5 al articolului 65 din Legea 263/2010, care prevede reducerea cu doi ani a vârstei de pensionare, fără penalizări, din cauza poluării. Cei care au ieşit la pensie anticipat înainte de data intrării în vigoare a legii vor rămâne cu aceleaşi pensii.

Cei doi ani redusi la pensia anticipată, din cauza poluării, nu vor fi scăzuţi celor care s-au pensionat înainte de 1 iulie 2017. Potrivit spuselor reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii Olt dosarele de pensie anticipată nu vor fi recalculate.

„Reducerea de doi ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare, în cazul slătinenilor care locuiesc în Slatina sau pe o rază de opt kilometri, se aplică doar celor care au solicitat pensia anticipată de la data intrării în vigoare a legii, 1 iulie 2017. Celelalte pensii nu vor fi recalculate. Legiuitorul nu a specificat acest lucru în lege, prin urmare ele rămân la fel”, a precizat Constanţa Gheorghe, purtător de cuvânt al CJP Olt.

Casa de Pensii Olt a înregistrat deja primele dosare ce vizează pensia anticipată fără penalizare. Cei interesaţi trebuie să facă dovada că au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare. Adeverinţele se eliberează, în baza unei cereri, de către Serviciul de Evidenţă a Populaţiei.