Paul Stănescu, noul vicepreşedinte al Senatului

Secretarul general al PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Senatului României.

Noul Birou permanent al Senatului a fost ales, marţi, în urma mai multor demisii din forul de conducere al Camerei superioare a Parlamentului.

Au fost înregistrate, prin vot secret electronic, 94 voturi "pentru", 4 "împotrivă " 7 abţineri şi trei senatori nu au votat.

 Din fostul Birou permanent au demisionat Robert Cazanciuc - secretar, Radu Oprea - chestor şi vicepreşedinţii Gabriela Firea şi Vasile Dîncu.

Aceştia au fost înlocuiţi de Paul Stănescu şi Robert Cazanciuc ca vicepreşedinţi, Ion Mocioalcă - şi Marius Duncă - chestor.