Paul Stănescu: „Miercuri, Grindeanu s-a erijat în orice altceva decât într-un membru al PSD”

Vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, preşedinte al organizaţiei judeţene Olt, a declarat, pentru Gazeta Nouă, că Sorin Grindeanu nu s-a comportat ca un membru al partidului, miercuri seara, fapt pentru care s-a votat excluderea sa, el adăugând că nu are nicio emoţie cu privire a trecerea moţiunii de cenzură.

Stănescu a arătat că faptul că nu au fost îndeplinite decât 40 la sută din măsurile de guvernare, atitudinea lui Grindeanu din Comitetul Executiv Naţional al PSD şi lucrurile declarate la conferinţa de presă susţinută la sediul Guvernului sunt principalele motive care au dus la excluderea sa.

„În primul rând, motivul principal al excluderii lui Sorin Grindeanu din partid este că, discutând de programul de guvernare, după cum a transmis preşedintele Liviu Dragnea, din măsurile care trebuiau îndeplinite, aţi văzut că au fost îndeplinite doar 40 la sută, unele fiind în curs de implementare. În al doilea rând, a contat atitudinea vizavi de partid şi de colegii din CEx, prin plecarea intempestivă din şedinţă. În urma conferinţei de presă de aseară de la Guvern, Sorin Grindeanu s-a erijat în orice altceva decât într-un membru al PSD. Sunt nişte motive foarte serioase pentru a fi exclus din PSD, iar colegii au votat în unanimitate această propunere”,
a spus Stănescu.

Vicepreşedintele PSD a mai declarat că, cel mai probabil, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va fi supusă la votul Parlamentului, miercuri.

„Astăzi am luat o decizie la fel de importantă, moţiunea de cenzură care va fi depusă şi discutată, probabil luni, iar miercuri va fi votată. Singura cale constituţională de a da jos un guvern este cea parlamentară, prin moţiune de cenzură. După aceea, preşedintele urmează să convoace consultări, iar PSD, împreună cu ALDE, să vină cu un nume de prim-ministru. N-avem nicio emoţie că nu trece moţiunea. Pesediştii sunt oameni serioşi”,
a conchis Stănescu.

Premierul Sorin Grindeanu a fost exclus din partid, joi, după ce membrii Comitetului Executiv Național au decis în unanimitate că acesta trebuie să părăsească formațiunea. Același Comitet a decis, miercuri seara, că orice membru al PSD care acceptă să facă parte dintr-un guvern care nu are susținerea partidului, să fie exclus.