Paul Stănescu: „Eu am preferat să fiu omul faptelor! Poate, mai puțin al vorbelor”

Vicepremierul Paul Stănescu a prezentat, marţi, raportul de activitate, la plecarea din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale. El a ţinut să puncteze că, în cele mai multe cazuri, a preferat să fie „un om al faptelor”

Preşedintele PSD Olt nu va mai face parte din Guvernul Dăncilă 2. Stănescu punctează, la finalul mandatului, că guvernanţii trebuie să rămână receptivi la nevoile cetăţenilor

„Am fost și sunt orientat către obiective cu impact la nivelul populației, iar prioritatea mea a constituit-o zona de sănătate, educație, locuire, apă şi canalizare. Practic, aceste priorități au rezultat din nenumăratele discuții cu primarii şi cu președinții de consilii județene, pentru că trebuie să fim receptivi la nevoile cetățenilor! Sunt realități despre care unii au considerat că se pot amâna, dar eu am preferat să fiu omul faptelor! Poate, mai puțin al vorbelor, dar, cu siguranță, al faptelor, iar aceste cifre vorbesc de la sine!”, a declarat Paul Stănescu.

În mandatul său la Ministerul Dezvoltării, Paul Stănescu a girat pentru investiţii în domeniul sănătăţii, cel al infrastructurii, educaţiei sau culturii.

„Mă bucur că, în perioada mandatului meu, am reuşit să inițiem procesul de elaborare/actualizare a standardelor de calitate și a standardelor de cost pentru serviciile publice descentralizate furnizate cetățenilor: pentru sănătate, educație, servicii comunitare de utilitate publică, ordine, siguranță publică și evidenţa persoanelor, asistență socială, cultură, tineret și sport și administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale”, a enumerat viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, luni, înlocuirea lui Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) cu fostul ministru pentru IMM-uri, Illan Laufer.

Paul Stănesu a ocupat funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării din octombrie 2017.

Alături de Stănescu, din Guvernul Dăncilă 2 nu vor mai face parte Lucian Şova (Ministerul Transporturilor), Dănuţ Andruşcă (Ministerul Economiei), Mihai Fifor (Ministerul Apărării), Ioana Bran (Ministerul Tineretului şi Sporturilor) sau George Ivaşcu (Ministerul Culturii).

Noii miniştri sunt Ilan Laufer - viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Gabriel Leş- ministrul Apărării Naționale, Niculae Bădălău - ministrul Economiei, Daniel Breaz - ministrul Culturii, Alexandru Petrescu - ministrul Comunicațiilor, Bogdan Matei - ministrul Tineretului și Sportului.

Totodată, Lia Olguţa Vasilescu va prelua Ministerul Transporturilor, locul său la Ministerul Muncii urmând a fi luat de Marius Budăi.