Paul Stănescu a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Dezvoltării

Noii membri ai Guvernului - Paul Stănescu la Ministerul Dezvoltării, Felix Stroe la Ministerul Transporturilor și Marius Nica la Fonduri Europene - au depus jurământul de învestitură, marți, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni în prezența președintelui Klaus Iohannis.

La ceremonie au participat premierul Mihai Tudose, vicepremierul Marcel Ciolacu, parlamentarii Claudiu Manda și Gabriel Vlase, precum și consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, potrivit Agerpres.

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretele privind numirea lui Paul Stănescu în funcția de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a lui Felix Stroe ca ministru al Transporturilor și a lui Marius Nica — ministru delegat pentru Fonduri Europene.

Noul ministru al Dezvoltării, Paul Stănescu, are 60 de ani, este senator, absolvent al Facultăţii de Agronomie din Craiova şi al unui curs de management economic, a fost pe rând, din 1982, când a terminat facultatea, director al Fabricii de conserve Caracal, director al IAS Studina, director Agromec Vişina şi preşedinte al Consiliului Judeţean Olt, funcţie pe care a deţinut-o timp de două mandate.

Conform CV-ului postat pe site-ul Senatului, el a urmat cursuri în Franţa şi în Italia, în perioada 2005 - 2006 şi un Curs de management economic, organizat de Ministerul Economiei.

El se declară cunoscător al limbilor engleză şi franceză.

Ca senator, este co-semnatar pentru 19 iniţiative legislative şi a avut 9 declaraţii politice, pe diverse teme: „Referendumul pentru familie, un demers corect şi legitim pentru clarificarea art. 48 din Constituţia României”, „PSD a promis o guvernare axată pe programul de guvernare, şi nu pe interesele înguste ale unor personaje politice”, „Ostilitatea PSD-ului faţă de capitalul străin nu este decât folclor urban” sau „Bunăstarea românilor în România şi UE se măsoară în cifre şi promisiuni îndeplinite”.

Stănescu este chestor al Senatului şi membru în grupurile de pritenenie cu Letonia, Mongolia şi Cipru, precum şi membru în comisiile de agricultură şi pentru drepturile omului.