Mai sunt câteva zile până când se declanşează marea agitaţie. Vine Paştele! Coate în supermarketuri, cozi interminabile la casele de marcat, nebunie în trafic, goană nebună după cumpărături pentru o masă cât mai îmbelşugată.
Drob, cozonac, miel la tavă, ouă roşii sau colorate în cu totul alte nuanţe decât simbolistica religioasă, grătare după grătare, multă îmbuibare, pentru că, nu-i aşa, o dată este Paştele. Dar ce folos să ai masa plină, dacă vecina de la colţul blocului nu ştie asta. Aşa că, începe nebunia pe Facebook.
În noaptea Învierii, stăm pe telefoane până când iese preotul cu „lumina”, ne înghesuim cu riscul de a ne da foc, nu contenim în a face observaţii în caz că vreo creştină ne-a picat cu ceară hainele bune de Paşte, mai facem câteva selfie-uri, pentru că nu tot timpul trecem pragul bisericii, şi ne îndopăm iar cu mâncare.
A doua zi o luăm de la capăt! Printre paharele cu vin, mai înjurăm câte un politician care petrece Paştele în vreo staţiune exotică, ne crucim când vedem ştirile de la televizor, care abundă în accidente tragice, omoruri sau violuri, taman în preajma Sărbătorilor Pascale. După ce trece toată nebunia, ne tratăm cu Colebil. Dacă medicamentele nu ne ajută, facem un drum la urgenţe, cu promisiunea că anul viitor nu vom mai face abuz alimentar.
Ca tabloul să fie complet, să nu uităm mesajele care de regulă încep cu „Fie ca...”, trimise la toată agenda din telefon. Cam aşa arată, şi nu de azi, de ieri, Paştele în societatea românească...
Caută
