Parcul Tineretului din Slatina, închis timp de trei zile pentru mentenanţă

Parcul Tineretului va fi închis pentru mentenanță, în perioada 3-6 septembrie, potrivit unui anunţ al Primăriei Slatina.

Potrivit anunţului citat, printre lucrările de mentenanţă se va turna şi ultimul strat de tartan roşu, procedură ce necesită două zile pentru omogenizare.

„În acest interval de timp vom demara toate acțiunile necesare atât pentru readucerea acestuia la stadiul inițial cât și pentru a putea turna ultimul strat de tartan roșu pe suprafața pistei de alergare. (procedura care necesită minim 48 de ore pentru omogenizarea materialelor)”, se arată într-un comunicat al Primăriei Slatina.

Parcul se redeschide pe 7 septembrie

„Pentru a nu prelungi perioada mai sus menționată venim cu rugamintea de a respecta regulile cu privire la accesul resticționat în parc, astfel încât fiecare cetățean care dorește să se relaxeze în parcul Tineretului să o poate face începând cu data de 07.09.2019. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de toată considerația noastră!”, se mai arată în comunicatul citat.