Orban o va face uitată pe Dăncilă

Încă dinaintea instalării Guvernului Cioloş tot insist că este nevoie ca cei de la PNL să fie lăsaţi măcar o săptămână să conducă ţara. Ideea e că cel mai uşor e să critici şi să înjuri, fără responsabilitatea unei funcţii de conducere sau de răspundere.

Astfel, în loc de Guvernul Cioloş, care a fost un dezastru pentru România, lăsând la o parte toate acţiunile de PR şi social media, mi-ar fi plăcut să-l văd pe premierul din umbră/primar general din umbră/ candidat la preşedinţie din umbră Cătălin Predoiu. Era normal să vină PNL-PDL-ul la Guvernare după demisia lui Ponta. Să ne arate că poate să facă mai mult decât fostul preşedinte al PSD, cât sunt de capabili ei şi să demonstreze cu fapte, tot ce au spus cu vorbe.

La fel şi acum, când înţeleg că s-a depus o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă. PNL, USR şi PMP şi-au dat mâna să trântească guvernarea PSD. Cât de partizan sunt eu, mi-aş dori să le iasă, să vină ei la guvernare cu Ludovic Orban în frunte. O să vedeţi atunci miniştri-dezastru, ieşiri în decor ale premierului şi cum se va face ţara de ruşine şi mai rău. Viorica Dăncilă va deveni o amintire vagă, pe lângă dezastrul reprezentat de Sică Mandolină.

Revenind în realitate, PSD va pierde guvernarea doar atunci când va vrea, iar momentul iunie 2018 nu este acela. Dacă mă întrebaţi pe mine, pesediştii ăştia înjuraţi de toată lumea peste tot au făcut măcar un lucru bun: au reuşit să repună în funcţiune sistemul de irigaţii construit de comunişti. Măcar pentru această realizare...