Omul de afaceri Ioan Neculaie, condamnat la doi ani de închisoare, a fost prins la Giurgiu

Omul de afaceri Ioan Neculaie, care are de executat o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a fost prins la Giurgiu vineri dimineaţă, anunţă Poliţia Braşov.

El a fost încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, de unde va fi transferat la Penitenciarul Codlea, pentru a-şi executa pedeapsa.

Neculaie a fost dat în urmărire după ce joi Curtea de Apel Braşov l-a condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

"Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 1137/15.06.2017 a Judecătoriei Braşov, pe care o desfiinţează sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului şi al cheltuielilor judiciare. Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 279 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 74 alin. 2, 76 alin. 1 lit. d Cod penal din 1969, condamnă pe inculpatul NECULAIE IOAN la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 310/21.02.2012 a Judecătoriei Braşov, în dosarul penal nr. 6751/197/2011, definitivă prin decizia penală nr. 974/21.11.2012 a Curţii de Apel Braşov şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul executând în final pedeapsa de 2 ani închisoare", se arată în decizia instanţei.

De asemenea Niculaie trebuie să plătească suma de 3000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi la judecarea cauzei în fond. Curtea de Apel Braşov a menţinut dispoziţia din sentinţa atacată referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale.

"Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de inculpatul Neculaie Ioan împotriva aceleiaşi sentinţe. În baza art. 275 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în apel, iar restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului", se mai arată în decizia Curţii de Apel Braşov.

sursa: news.ro