Oltul, sub Cod Galben de ploi, vijelii şi grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până marţi la ora 10.00. Pe lângă caniculă, se vor semnala ploi torenţiale, vijelii şi grindină. Oltul se află sub Cod Galben.

În intervalul 19 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 10:00, este în vigoare un Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40 l/mp”, se arată pe site-ul ANM.

 De asemenea, de la ora 14.00, va fi în vigoare un Cod Portcaliu de ploi abundente, care vizează mai multe judeţe ale ţării., valabil până marţi la ora 10.00. COD PORTOCALIU

În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35...50 l/mp și izolat peste 60...80 l/mp”, se arată pe site-ul ANM.