Oltenii pot depune Cererile unice şi după 15 mai. Aceştia vor suporta penalităţi

24.637 de fermieri olteni au solicitat APIA Olt subvenţia pe suprafaţă. Mai sunt aşteptaţi aproape şapte mii de olteni ce trebuie să depună Cererea unică. Agricultorii vor putea cere sprijinul şi după 15 mai, însă vor suporta penalităţi.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii APIA Olt, din cei 31.631 fermieri olteni, 27.331 au fost programaţi, dintre aceştia ajungând cu Cererea unică pe suprafaţă 24.637 agricultori. Cei aproape şapte mii de agricultori olteni mai au termen până pe 15 mai să solicite subvenţia. Cei care vor veni după această dată vor suporta penalităţi.

„Cererile unice de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele APIA. Acestea vor putea fi depuse și după această dată, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de unu la sută pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă Cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai. Dacă o astfel de întârziere depășește 25 de zile calendaristice, cererea de ajutor sau cererea de plată este considerată inadmisibilă, iar beneficiarului nu i se acordă niciun ajutor sau sprijin, în conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014”, a spus purtătorul de cuvânt al APIA Olt, Corina Grecea.