Oltenii pot cere CAS Olt lista cu serviciile medicale de care au beneficiat într-un an. Pot afla şi ce sume au fost decontate pentru investigaţiile lor

Asiguraţii olteni pot solicita CAS Olt lista cu toate serviciile medicale şi sumele de care au beneficiat pe parcursul unui an. Instituţia trebuie să răspundă în cel mult o lună şi jumătate.

Potrivit reprezentanţilor CAS Olt, pentru a afla de ce servicii medicale au beneficiat pe parcursul unui an, fie că vorbim de analize de laborator, consultaţii, servicii stomatologice, internări, tomograf sau alt tip de investigaţii, asiguraţii olteni trebuie să facă o solicitare. În cel mult o lună şi jumătate vor primi acest răspuns, fiind trecute inclusiv costurile acestor servicii medicale de care au beneficiat gratuit.

„Conform Legii 165 din 3 octombrie 2019, la cerere, casa de asigurări de sănătate la care este luată în evidenţă persoana asigurată comunică în termen de 45 de zile asiguratului sau reprezentantului legal al acesteia, după caz, lista cu serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale de care a beneficiat în anul precedent, decontate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu precizarea contravalorii acestora, a furnizorilor care le-au efectuat sau eliberat, precum şi a datei efectuării şi eliberării acestora”,
se arată într-un comunicat al CAS Olt.

La nivelul judeţului, 399.923 olteni sunt înscrişi pe listele medicilor de familie, dintre aceştia 305.509 sunt asiguraţi.