Oltean din Spineni, reţinut de DIICOT Piteşti pentru ţepe date pe internet

Un tânăr în vârstă 35 de ani, din comuna olteană Spineni, a fost reţinut de procurorii DIICOT Piteşti, miercuri, pentru 24 de ore, fiind acuzat alături de alţi doi bărbaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la fraudă informatică în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată.

Procurorii DIICOT spun că, în perioada 2014-2016, a fost constituit un grup infracțional organizat, printre alţii, de către Constantin Daniel Luță din Spineni, la care au aderat şi Constantin Marian Gonț şi Robert Claudiu Chiran, precum şi alte persoane. Membrii grupului postau anunțuri fictive pe site-uri de specialitate privind vânzarea unor bunuri având drept consecință prejudicierea persoanelor care  au plătit prețul produselor la care se refereau anunțurile de vânzare.

„În fapt s-a reţinut că începând cu luna decembrie a anului 2014, membrii grupului infracţional au introdus pe site-uri specializate anunțuri de vânzare a unor bunuri nedeținute (telefoane mobile, utilaje agricole, cărucioare de copii, aparate electrocasnice) determinând și prin corespondența purtată prin e-mail persoane interesate de achiziționarea acestor bunuri să plătească în conturile bancare deschise în acest scop sume de bani, ulterior nefiindu-le livrate bunurile plătite”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Anchetatorii mai arată că olteanul Constantin Daniel Luță, în cadrul grupului infracţional, a avut rolul de a racola persoane dispuse să deschidă conturi la unităţi bancare din Polonia, în care urmau să fie virate sume de bani de către persoanele interesate să achiziționeze bunurile la care se refereau anunțurile fictive postate pe site-urile de specialitate, urmând ca sumele de bani virate în aceste conturi să fie transferate către conturi bancare „colectoare” deschise la  unităţi bancare din România de către persoane racolate.

Constantin Marian Gonț şi Robert Claudiu Chiran au deschis conturi bancare punând la dispoziția lui Constantin Daniel Luță datele necesare accesului, prin internet banking, în respectivele conturi de unde au fost transferate sumele de bani, precum şi  a datelor conturilor bancare în care au fost transferați banii și a cardurilor atașate acestora prin folosirea cărora au fost efectaute retrageri de numerar de la ATM-uri.

„Prin activitatea infracțională, membrii grupării au  prejudiciat persoane din Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Portugalia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Germania, Coreea de Sud, China, Israel, Arabia Saudită, Regatul Hașemit al Iordaniei, Belgia, Norvegia și Rusia. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională  este de peste 72.000 de euro”, mai spun procurorii DIICOT.

14 percheziții domiciliare, în județele Argeș, Vâlcea, Teleorman și Olt, au fost desfăşurate, miercuri, de procurorii DIICOT- ST Piteşti  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, de ocazie cu care  au fost ridicate 3 laptopuri, 2 HDD-uri, 6 telefoane mobile, 6 cartele SIM, 4 memory-stick-uri, o tabletă, un token, un card bancar, 2.300 de euro și 7.500 de lei.

În cursul zilei de astăzi, inculpaţii urmează a fi prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, pe o durată de 30 de zile.