Olt. Pentru că a ieşit din izolare, amendă de 5.000 lei şi va suporta costurile carantinei

În continuare sunt olteni care nu înţeleg ce este aceea conduită civică, dar care par să nu se teamă nici de autorităţi. O persoană care trebuia să se autoizoleze la docmiciliu a fost găsită umblând pe stradă.

Persoana în cauză a primit o amendă zdravănă şi va trebui să plătească tot ce înseamnă carantină, cazare şi masă. 

„O persoană care nu a fost găsită la domiciliu, căreia i se instituise măsura de izolare, a fost plasată în carantină forțată, sub pază, pentru alte 14 zile, în conformitate cu art. 3, alin. 1 din Ordonanța Militara nr. 4/2020. Suplimentar, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei și va suporta toate cheltuielile efectuate pentru carantinare”, se arată într-un comunicat de presă remis de Prefectura Olt.

În ultimele 24 de ore, peste 1.700 de verificări au făcut echipajele mixte ale MAI în rândul celor care au instituită măsura autoizolării la domiciliu. 

Totodată, 74 de persoane au fost amendate pentru că au ieşit din casă nejustificat. Amenzile aplicate au fost în valoare de 236.300 lei. 

„Atragem atenția că sancțiunile au fost majorate semnificativ, prin modificarea OUG 1/1999. Până acum, cetățenii care erau sancționați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De vineri, amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 20.000 lei, iar cei sancționați vor putea plăti în termen de 15 zile jumătate din cuantumul amenzii aplicate”, se mai arată în documentul citat anterior.