Olt. 46 de noi cazuri de COVID-19, dar fără decese în prima zi din 2021

46 de noi îmbolnăviri raportează autorităţile pentru judeţul Olt, în prima zi a noului an. 9.455 de olteni au contactat noul coronavirus, de la debutul pandemiei.

La nivel naţional, astăzi, sunt raportate 3.938 de îmbolnăviri şi 74 de decese. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.734. Dintre acestea, 1.111 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.813.406 teste. Dintre acestea, 15.953 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 10.272 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.681 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 4 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 32.102 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.007 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.264 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 55 de persoane.