Ofertele firmelor care vor să reabiliteze Esplanada Slatina, în evaluare

Proiectul care vizează reabilitarea Esplanadei din centrul Slatinei va începe în acest an, ofertele depuse de firme fiind în evaluare.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că municipalitatea are în plan să termine procedurile birocratice până când parcul de la fosta unitate militară va fi gata. Atunci, se va da ordinul de începere a lucrărilor pe Esplanadă, iar zona de promenadă a slătinenilor se va muta în noul parc.

„Esplanada Slatinei este un proiect de 14 milioane lei. Suntem deja în evaluare, au fost depuse ofertele. Acest proiect va demara cât de curând, imediat ce terminăm parcul de la unitatea militară, ca să putem să mutăm zona de promenadă acolo și să putem face lucrările la noua Esplanadă”, a spus Moţ.

Potrivit studiului de fezabilitate pentru reabilitarea şi modernizarea Esplanadei din centrul Slatinei, aprobat de consiliul local în toamna anului trecut, scopul reabilitărilor este: stoparea fenomenului de degradare a spațiilor verzi, creșterea calității peisajului, creșterea gradului de confort al populației, înlăturarea aspectului neîngrijit și neunitar al aleilor ce deservesc spațiile urbane, creșterea gradului de siguranță rutieră și nu în ultimul rând îmbunătățirea calității factorilor de mediu.

Totodată, se vor revitaliza spaţiile verzi prin plantări de arbori de talie mare, arbori şi arbuşti de talie mică, prin gazonare.

Actuala Esplanadă este un proiect al vechii conduceri a Primăriei Slatina, cu multe hop-uri în implementare.  Deşi, în 2007, lucrările la Esplanadă şi la Expo Parcul din apropiere au pornit cu avânt, aproape imediat s-au şi împotmolit, municipalitatea schimbând firmele de constructori, una după alta. Potrivit ultimului bilanţ al municipalităţii, investiţia în noul Centru Civic al Slatinei a înghiţit în jur de 15 milioane de lei.

Realizarea centrului civic ce cuprinde Esplanada şi Expo Parcul, deşi a mâncat timp şi mai ales bani, reprezintă cea mai mare investiţie din punct de vedere tehnic din Slatina. Întreaga zonă a fost placată cu granit, fiind destinată exclusiv traficului pietonal. Tot aici au fost construite o fântână liniară cu o lungime de 30 de metri şi un ansamblu artezian compus dintr-o fântână muzicală cu jeturi luminoase şi colorate placată de „swing-uri” jucăuşe. Expo Parcul a presupus modernizarea parcului existent între străzile Vederii şi Casa de Cultură a Sindicatelor, realizarea unei cascade pe o parte a scărilor de la fostul magazin Oltul până la muzeu, dar şi realizarea unei arteziene cu fum şi foc în forma literei „S”, construcţie unicat în România.