Oferte interesante pentru vacanţa de vară în stațiunea Venus!

Nu este deloc prea devreme pentru a alege încă de acum locul unde veți petrece vacanța de vară anul acesta. Timpul trece repede iar ofertele bune se epuizează imediat.

Litoralul României este un loc plăcut și potrivit pentru vacanța de anul acesta. O deplasare la distanță într-o altă țară poate fi riscantă, luând în calcul actuala conjunctură.

Așadar, vă puteți îndrepta atenția către hotelurile din stațiunile aflate pe litoralul Romaniei.

Stațiunea Venus
Este una dintre cele mai îndrăgite stațiuni de la noi din țară. Un foarte important avantaj este acela că această stațiune se află la o distanță de doar 3 km de Mangalia. Până în orașul Constanța nu sunt decât 42 de kilometri. Acest lucru înseamnă că pe perioada sejurului dumneavoastră puteți vizita cele mai interesante locuri din ambele localități, cu ușurință.

Pentru persoanele care nu s-au bucurat până acum de izvoarele de apă minerală sulfuroasă hipotermală, este timpul să facă acest lucru, începând cu anul acesta.

Plaja stațiunii se întinde pe o distanță de 1,5 km. Sunt foarte multe locuri moderne frumos amenajate, unde se poate face plajă. Spre deosebire de alte stațiuni, aici vă puteți bucura de mai multa liniște, deoarece nu este una dintre cele mai aglomerate locații pentru sezonul de vară.

Cum aflați cele mai bune oferte pe litoral anul acesta?

O agenție de turism experimentată va este foarte folositoare! În felul acesta veți avea de unde să alegeți cele mai bune oferte Venus. Oricum, hotelurile trimit ofertele cele mai avantajoase către agențiile de turism cu care colaborează de mult timp. Varietatea ofertelor vă poate determina să alegeți o locație nouă sau să profitați de un program de reduceri de prețuri. Mai mult ca sigur că litoralul românesc va fi foarte solicitat și anul acesta, din cauza problemelor generate de pandemie și de actuala criză din țările vecine. Rezervați acum cel mai bun sejur!