O substaţie de ambulanţă funcţionează la Tufeni, de la 1 mai. Cele două echipaje deservesc 18.000 de olteni

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt a înfiinţat o nouă substaţie de ambulanţă, aceasta funcţionând de la 1 mai, la Tufeni. Aici lucrează două echipaje formate doar din asistenţi, ce vor deservi opt localităţi, cu 18.000 de olteni.

Purtătorul de cuvânt al SJA Olt, medicul Alin Dinu, a precizat că prin această substaţie echipajele vor ajunge mai repede la pacienţii care au nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă.

„Prin înfiinţarea acestei substaţii se urmăreşte reducera timpului de ajungere la caz, în vederea instituirii precoce a serviciilor medicale de urgenţă. Sunt arondate opt localităţi, însă echipajele de aici vor deservi şi alte localităţi, în funcţie de necesitate. O să alocăm şi alte rezerve din alte substaţii, dacă este nevoie”, a spus medicul Alin Dinu.

Echipajele de la Tufeni au doar asistenţi.

„Această substaţie este dotată corespunzător şi funcţionează de la 1 mai. Avem două echipaje cu asistenţi, nu avem medic acolo. Se întâmplă şi în alte substaţii din ţară să nu fie medic”, a adăugat reprezentantul SJA Olt.

Localităţile arondate acestei substaţii sunt: Bârza, Ghimpeţeni, Icoana, Corbu, Movileni, Crâmpoia, Văleni şi Tufeni, populaţia deservită doar în cazul acestor localităţi fiind de 18.000 de locuitori.

În afara staţiei centrale de la Slatina, la nivelul judeţului funcţionează substaţii la Caracal, Corabia, Balş, Drăgăneşti, Scorniceşti şi Tufeni.