O nouă provocare pentru ortopezii slătineni. Medic: „Ne dorim să intervenim, la Slatina, pentru ruptura de ligamente, ar fi următoarea ţintă pentru noi”

Secţia de Ortopedie a SJU Slatina îşi diversifică serviciile. După intervenţiile pe coloană vertebrală, ortopezii slătineni vor să abordeze şi chirurgia genunchiului. Aceşti vor ca după ce secţia va fi dotată cu un artroscop, să opereze chiar şi pacienţi cu ruptură de ligamente.

Echipa de medici tineri de pe Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina pare a fi pusă pe fapte mari. Modeşti, conştienţi de limitele lor, dar dornici să înveţe lucruri noi, ortopezii slătineni abordează intervenţii medicale în premieră, ce nu au fost efectuate niciodată la spitalul din Slatina.

După intervenţiile pe coloană vertebrală, ortopezii slătinenii vor să abordeze şi chirurgia genunchiului.

Medicul Cătălin Duican a precizat că îşi doreşte ca la Slatina să fie operaţi pacienţi ce au suferit ruptură de ligamente.

„Ne dorim să intervenim,la Slatina, pentru ruptura de ligamente, ar fi următoarea ţintă pentru noi. Adică endoprotezarea sau ligamentoplastia. În ceea ce priveşte partea de genunchi, protezarea a început, pentru că doctorul Călin a reuşit să facă acest lucru. Vrem să facem şi chirurgia genunchiului, pentru că sunt foarte mulţi bolnavi cu o astfel de patologie pe care, din nefericire, doar îi investigăm din punct de vedere imagistic. Nu rezolvăm cazul până la capăt. Îl diagnosticăm şi atât, rămânem doar cu partea de diagnosticare. Am putea face aceste intervenţii singuri, dacă am avea aparatura necesară”,
a spus Duican.

Doctorul Daniel Călin spune că Secţia de Ortopedie a spitalului slătinean a cerut conducerii unităţii medicale un artroscop.  

„Mai sunt intervenţii în materie de coloană vertebrală pe care vrem să le abordăm la Slatina. Şi nu numai asta, patologia genunchiului atât cea traumatică, cât şi artroscopia de genunchi. Momentan suntem limitaţi tehnic, pentru că nu avem artroscop. Am solicitat acest aparat conducerii, s-au început demersuri şi sperăm să vină cât mai repede. Artroscopia este un lucru vital pentru Ortopedie”,
a spus Daniel Călin.