O nouă promoţie USAMV Slatina. 73 de specialişti în agricultură au absolvit facultatea de la Strehareţi

Cea de a treisprezecea promoţie a Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară - Filiala Slatina, a finalizat cursurile, vineri, momentul fiind marcat de o festivitate, la sediul instituţiei.

La eveniment au participat prefectul judeţului Silviu Neacşu, vicepreşedintele CJ Olt Virgil Delureanu, directorul Direcţiei Agricole Judeţene şi Emil Marinescu.

73 de studenţi au absolvit, în acest an, Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, de la Slatina.

„În acest an sunt 73 de absolvenţi, este cea de a treisprezecea promoţie. Facultatea s-a înfiinţat în 1999 şi în 2004 a fost prima promoţie. La început, facultatea era structurată pe cinci ani, acum pe patru ani. Este o serie mai reuşită ca cele trecute şi probabil că e şi normal să fie aşa. Eu şi conducerea facultăţii le dorim sănătate multă, să aibă noroc de locuri de muncă prospere, iar ei să dea dovadă de bună creştere, educaţie şi să nu uite că profesorii lor sunt cei care au ţinut loc de părinţi”, a declarat directorului Filialei Slatina, Ion Bozgă.

Toma Adrian Dinu, decanul facultăţii, a vorbit despre importanţa Filialei Slatina pentru USAMV Bucureşti.

„Ca pondere în economia facultăţii, Filiala Slatina înseamnă 300 de studenţi, plus sau minus, în fiecare an, circa 60 de absolvenţi, în fiecare an, circa 80 de nou-veniţi, în fiecare an şi circa 20 de studenţi la master. Am senzaţia însă că importanţa Filialei Slatina este mai mare pentru autorităţile locale şi pentru judeţul Olt pentru că majoritatea absolvenţilor se regăseşte, ca locuri de muncă, în judeţul Olt. Ei au propriile afaceri, lucrează în administraţia publică, în învăţământ, în privat, sunt oameni de nădejde care contribuie la economia judeţului Olt şi la economia întregii ţări”, a afirmat el.

La rândul său, Virgil Delureanu a afirmat că învăţământul agricol este important pentru judeţul Olt şi pentru România.

„Învăţământul agricol este foarte important pentru judeţul Olt, dar şi pentru toată ţara deoarece România este o ţară eminamente agrară. România trebuie să producă produse care să fie exportate. Eu consider că această generaţie care termină, astăzi, va aduce beneficii României şi, în speţă, judeţului Olt. Sunt specialişti în acest domeniu, unii dintre ei fermieri. Este un lucru extraordinar şi pentru asta trebuie felicitaţi atât ei, cât şi părinţii lor”, a declarat vicepreşedintele CJ Olt.