O femeie și-a înjunghiat fetița de 4 ani, pentru că făcea gălăgie. Copilul, rănit grav, a fost preluat de un elicopter SMURD

O fetiţă de 4 ani din Medgidia a fost înjunghiată cu un cuţit în abdomen de către mama ei, sâmbătă după-amiază, pentru că a făcut gălăgie. Copilul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.


Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean, fetiţa prezenta două plăgi produse prin înjunghiere. După ce iniţial a fost transportată cu ambulanţa de acasă, la Spitalul Medgidia, micuţa a fost preluată de elicopterul SMURD.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat că mama minorei, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită de poliţişti şi condusă la sediul Poliţiei Medgidia.

“Astăzi, în jurul orei 14.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 4 ani, s-ar afla înjunghiată, la domiciliul său din municipiul Medgidia. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că minora ar fi fost înjunghiată de către mama sa, de 28 de ani, care ar fi părăsit locuinţa după comiterea faptei. Aceasta a fost găsită de poliţişti şi condusă la sediul Poliţiei municipiului Medgidia. Cercetările continuă, în vederea încadrării faptei şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ.

Surse din anturajul suspectei au declarat că aceasta ar practica prostituţia şi ar obişnui să consume alcool şi droguri. Minora ar fi spus că “mami m-a tăiat”. Femeia de 28 de ani şi-ar fi motivat gestul susţinând că fetiţa făcea prea multă gălăgie.

sursa: românia24.ro