Eveniment

2020-05-29, 09:56:17

O familie întreagă a pierit într-un grav accident rutier. Soț, soție și copilul lor de un an, decedați

O familie a fost distrusă, în urma unui cumplit accident rutier produs vineri dimineața, pe E581 între localitățile Berheci si Ireasca din județul Galați. Toți membrii familiei – tată, mamă și copil de un an, au murit, după ce s-au izbit cu autoturismul de o autoutilitară.

Potrivit ISU Galați, cumplitul accident s-a produs vineri dimineața, după coliziunea dintre un autoturism și o autoutilitară de 7,5 tone.

La fața locului s-au deplasat o autospecială și echipajul SMURD împreună cu un echipaj SAJ.

Salvatorii au găsit la locul incidentului o familie formată din tineri părinți și un copil, acesta din urmă fiind scos din mașină de către participanții la trafic.

Pompierii militari au actionat pentru descarcerarea femeii, care prezenta multiple traumatisme, precum și pe bărbat, care avea leziuni incompatibile cu viața.

Mama copilului a fost transportată de ambulanta SAJ la Spitalul Municipal Tecuci, iar copilul a fost preluat de către ambulanța SMURD. Din păcate, femeia, de 23 de ani, și copilul de un an, au murit la scurt timp de la producerea accidentului.

sursa: românia24.ro

Comentarii

Redacţia

2020-05-29 09:56:17

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...