Noi servicii medicale acordate de medicii de familie, de la 1 aprilie

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunţă că, de la 1 aprilie, pachetul de bază acordat în asistența medicală primară, a fost completat cu servicii de diagnostic și terapeutice care pot fi acordate de către medicii de familie. Pacientul are astfel acces mai facil la anumite tratamente cum ar fi medicaţia sub formă de aerosoli, dar şi intervenţii de mică chirurgie.

Potrivit CAS Olt au fost introduse, printre serviciile medicale oferite de medicii de familie, intervenții de mică chirurgie, imobilizare entorsă, sondaj vezical, peakflowmetrie, administrare medicaţie sub formă de aerosoli. 

De asemenea, serviciile de administrare a tratamentelor – intramuscular, subcutanat, intravenos sau perfuzabil, după caz – au fost incluse în categoria serviciilor medicale care pot fi efectuate la cabinet, la domiciliu sau la locul solicitării, după caz, în cadrul programului de lucru sau în cadrul unui program de lucru prelungit. Serviciile medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală se vor acorda în cadrul programului de lucru, dar a fost eliminată obligația de a fi efectuate numai la cabinet.

Prin mărirea pachetului de servicii acordate de medicii de familie pacientul are acces mai facil la tratamente, și nu mai este obligat să se deplaseze la cabinet pentru a beneficia de un tratament, atunci când starea de sănătate nu îi permite acest lucru”, transmite CAS Olt.