Niciun dosar de înscriere depus la concursul pentru adjuncţii ISJ Olt. Surse: Una dintre fostele adjunctele „tehnocrate” ar vrea înapoi pe post

Nicio persoană nu s-a înscris la concursul pentru ocuparea celor două funcţii de inspector general adjunct al ISJ Olt, cu două zile înainte de expirarea termenului limită de înscriere. Surse ALDE au declarat pentru Gazeta Nouă că printre persoanele care şi-au manifestat intenţia de a participa la concursul organizat de Ministerul Educaţiei se numără şi Arina Georgescu, fostă ocupantă al unuia dintre posturi prin numire de către fostul Guvern Tehnocrat.

20 martie, ora 16.00, este termenul limită de depunere a dosarelor de înscriere la concursul pentru ocupare celor două funcţii vacante de inspector şcolar general adjunct. Cu două zile lucrătoare înainte de expirarea termenului, joi şi vineri, nimeni nu s-a înscris la concurs, au declarat reprezentanţii ISJ Olt pentru Gazeta Nouă.

La acest concurs poate participa personalul didactic care face parte din Corpul Naţional al Experţilor în Managementul Educaţional, absolvent de studii superioare, titular în învăţământ şi cu gradul I sau titlul ştiinţific de doctor, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de minimum opt ani şi fără sancţiuni disciplinare în anul şcolar curent. Cei care râvnesc cele două posturi din fruntea învăţământului oltean trebuie să îndeplinească cumulativ aceste condiţii.

Cei declaraţi admişi după validarea dosarelor vor fi nevoiţi să susţină probele de concurs ce vor fi organizate în perioada 3-11 aprilie, la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Surse ALDE Olt au declarat, pentru Gazeta Nouă, că printre cei care ţintesc aceste posturi se numără şi Arina Georgescu, care a ocupat pentru o scurtă perioadă unul dintre posturi prin numirea făcută de către Guvernul Cioloş. Arina Georgescu le-ar putea avea ca adversare pe Marian Gheorghe şi Florica Grecu, actualele ocupante ale acestor posturi.