Administraţie

2018-02-20, 14:56:06

Moţ: „Sperăm să primim finanţare pentru strada Oituz, din rezervele PNDL”

Primarul Slatinei Emil Moţ a declarat că proiectul privind reabilitarea străzii Oituz, care preia traficul greu din municipiu, este „în analiză” la Ministerul Dezvoltării pentru a fi finanţat prin PNDL.

Moţ a explicat că în prima etapă de finanţare a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) proiectul n-a întrunit punctaj suficient.

„Noi am depus proiectul privind reabilitarea străzii Oituz. Este în analiză, după ce nu am prins prima tranşă. Să vedem dacă vor rămâne diferenţe de bani. Noi avem un punctaj, dar nu suficient să intrăm în prima tranşă de PNDL. Sperăm să intrăm în cea de-a doua tranşă, cu rezervele rămase din PNDL”,
a explicat Emil Moţ.

Valoarea totală a investiţiei se ridică la 19.103.315 lei, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de consiliul local Slatina. Potrivit documentaţiei ataşate acestui proiect de hotărâre, pe strada Oituz, de la kilometrul 0+163,10 la kilometrul 0+463,50 şi de la kilometrul 0+594,00 la kilometrul 0+687,56 , pe partea stângă în sensul de mers spre Piteşti, este necesară reabilitarea zidului de sprijin cu înălţimea variabilă cuprinsă între unul şi trei metri, zid care contribuie la menţinerea stabilităţii drumului în această zonă.

„Se propune decopertarea intradosului, curăţirea fisurilor şi injectarea acestora, precum şi realizarea unei cămăşuieli cu plase sudate şi cu beton torcretat în grosime de 6 cm. Pentru solidarizarea cămăşuielii cu zidul de sprijin se vor fora găuri în care se vor introduce conectori din oţel beton. Pentru betonul torcretat se va realiza o tencuială subţire, cu rol de strat suport pentru hidroizolaţia alcătuită dintr-un strat de teflon sau similar”, se arată în documentaţie.

Totodată, în vederea stabilizării versantului, s-a avut în vedere stabilizarea terasamentului precum şi măsuri de colectare şi evacuare a apelor din zona afectată şi asigurarea circulaţiei rutiere în condiţii de siguranţă. Astfel, s-a prevăzut executarea unui zid de sprijin pe o lungime de aproximativ 160 metri. Pe coronamentul zidului de sprijin, pe toată lungimea sa, se va înlocui parapetul pietonal existent. Lungimea totală a parapetului pietonal proiectat este de 134 metri liniari.

Pentru decongestionarea traficului şi reducerea numărului de accidente, municipalitatea propune construcţia a unei pasarele pietonale pe strada Oituz.

„Pasarela va favoriza continuitatea trotuarelor favorizând astfel pietonilor traversarea facilă peste strada Oituz, pasarela va avea lăţimea de 3,5 metri şi lungimea de 7 metri”, se mai arată în documentaţia citată.

Comentarii

Redacţia

2018-02-20 14:56:06

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro