Moţ, despre viitoarea sală polivalentă din Slatina: „Firma şi-a luat angajamentul ca până la toamnă construcţia să fie finalizată”

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută alături de vicepremierul Paul Stănescu, preşedintele CJ Marius Oprescu şi deputatul Florin Iordache, că firma care construieşte sala polivalentă din Slatina şi-a luat angajamentul că va finaliza lucrarea în această toamnă.

Edilul a ţinut să precizeze că având în vedere că societatea de construcţii este în insolvenţă, autorităţile n-au nicio posibilitate legală să o determine să-şi respecte termenul.

„Din ultimele noastre discuţii cu cei de la Compania Naţională de Investiţii şi cu firma care lucrează, aceştia din urmă şi-au luat angajamentul ca până la toamnă construcţia să fie finalizată. Ştiţi foarte bine că firma este în insolvenţă, iar pârghii legale «să-i strângem cu uşa» nu avem. Termenele date nu pot fi controlate, totul depinde de firma respectivă. Firma şi-a continuat angajamentul, şi-a continuat contractul şi aceasta este situaţia, din păcate. Nici primăria şi nici ministerul nu pot face nimic, acesta este cadrul legal şi trebuie să ne supunem cadrului legal”, a afirmat Emil Moţ.

La rândul său, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării, având în subordine Compania Naţională de Investiţii, a explicat că termenul de finalizare ar fi fost şi mai mult întârziat, dacă se renunţa la actualul contract.

„Dacă se reziliază contractul cu firma respectivă, se reia din nou licitaţia, astfel că vă daţi seama ce termene am putea avea. A fost o discuţie permanentă între CNI şi firma care construieşti sala de sport de la Slatina”,
a declarat Stănescu.

În anul 2014, Compania Naţională de Investiţii a preluat lucrarea cu tot cu constructor, firma Vega ’93 Galaţi câştigând deja licitaţia pentru execuţia şi proiectarea clădirii.

Sala ar urma să aibă o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 3.000 de locuri. Pe lângă competiţiile sportive pe care le va putea găzdui, în sala polivalentă vor exista şi spaţii comerciale, dar şi birouri administrative şi săli de conferinţă, iar în faţa clădirii va exista o parcare de 120 de locuri. De asemenea, va fi amenajată o platformă de peste 1.000 de metri pătraţi, care va oferi posibilitatea organizării de concerte în aer liber.