Economie

2018-08-21, 14:18:38

Modificările privind ajutorul de stat, prezentate antreprenorilor olteni

Plafonul minim de investiții impus pentru acordarea ajutoarelor de stat, conform HG 80/2014, a fost scăzut printr-o nouă hotărâre a Guvernului de la 10 la trei milioane de euro, modificarea fiind făcută cunoscută antreprenorilor din Olt de către Reprezentanți ai Direcției Regionale a Finanțelor Publice Craiova, marţi, în cadrul unei întâlniri găzduite de Camera de Comerţ din Slatina.

Expertul superior în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova, Lavinia Mitran, a declarat că schema de ajutor de stat a devenit astfel mai accesibilă agenților economici.

Întreprinderile care solicită ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou înființate sau în activitate, atât IMM-uri cât și întreprinderi  mari, cu personalitate juridică.

Principalul criteriu de eligibilitate este realizarea unei investiții inițiate în România a cărei valoare totală, fără TVA, să fie de minim 13,5 milioane lei, aproximativ trei milioane euro.

„Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile de la bugetul de stat și pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale și necorporale, precum și cele legate de închirierea construcțiilor aferente investiției inițiale”, a  explicat reprezentantul DGRFP Craiova.

Întreprinderile care solicită ajutor de stat nu trebuie să intre în categoria întreprinderilor în dificultate, să nu de afle în procesul de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, să nu facă obiectul unii decizii de recuperare de ajutor de stat, sau în cazul în care există o asemenea decizie ea să fie pusă în practică.

„Ajutorul de stat nu poate depăși valoarea totală a contribuțiilor la dezvoltarea regională aferente investiției pentru care se solicită finanțarea. Contribuțiile la dezvoltarea regională reprezintă valoarea contribuțiilor de natura taxelor și impozitelor la bugetul consolidat al statului aferente investiției inițiale și locurilor de muncă create de aceasta, plătite efectiv de întreprinderea beneficiară pe parcursul implementării și cinci ani de la finalizarea acesteia”, a mai spus Lavinia Mitran.

La rândul său, directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Olt, Dorel Mocan, şi-a exprimat speranţa că scăderea pragului îi va determina pe mai mulţi antreprenori să acceseze schema de ajutor.

„Sunt convins, pe de o parte, de nevoia de finanțare, pe de altă parte că oltenii sunt oameni inteligenți, care vor ști să folosească aceste fonduri și cu siguranță vom avea rezultate. Consider necesară organizarea unor astfel de întâlniri, ne vom organiza și noi pentru a face cât mai multe, pentru a face publică oferta statului de a oferi acest ajutor. Așteptăm cât mai mulți solicitanți pentru obținerea acestor fonduri, extrem de necesare și binevenite în contextul actual”, a declarat Mocan.

Comentarii

Redacţia

2018-08-21 14:18:38

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...