Minivacanţă de cinci zile, weekendul viitor, pentru salariaţii din sectorul public

1 iunie, Ziua Copilului, este începutul unei mini vacanţe de cinci zile, de care vor profita elevii şi angajaţii din sectorul public. Salariaţii din sectorul privat vor avea şi ei liber joi, pe 1 iunie, dar şi luni, în a doua zi de Rusalii.

1 iunie va fi zi liberă atât pentru salariaţii din sistemul public, cât şi privat. Angajatorii care nu respectă prevederile Codului Muncii, riscă amenzi de până la 10.000 de lei. De asemenea, a doua zi de Rusalii, pe 5 iunie, este liberă pentru toţi salariaţii, fie la stat sau privat.


Angajaţii din sectorul public îşi pot face planuri de vacanţă, după ce Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care data de 2 iunie să fie liberă. Prin urmare, elevii şi salariaţii de la stat vor avea liber în perioada 1-5 iunie. 


„1 Iunie este zi de sărbătoare legală, la fel ca 1 Mai, va fi liber pentru toată lumea. De asemenea, şi în a doua zi de Rusalii. Data de 2 iunie, prin hotărâre de Guvern, este liberă pentru bugetari, cu recuperare. Fiecare instituţie va decide când va recupera acea zi”, a declarat inspectorul şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu.


În zilele libere, ITM Olt va avea deschisă o linie telefonică, sesizările privind nerespectarea zilelor legale de muncă putând fi făcute la numărul 0249.439.283.