Ministrul Educației: Sub nicio formă nu se pune problema înghețării anului școlar

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că anul școlar în curs nu va fi înghețat, în ciuda suspendării cursurilor în unitățile de învățământ din România, într-o intervenţie telefonică la antena3.

„Suntem într-o situație dificilă. Întreaga societate românească trece printr-o perioadă grea. Nu ne-am mai confruntat cu un astfel de eveniment atât de greu. Nu vedeți cât de repede se extinde situația aceasta a pendemiei. Cred că și educația reprezintă, în aceste momente, un sector în care lucrurile nu stau tocmai bine pentru că școlile și universitățile și-au prelungit cursurile. Sub nicio formă nu se pune problema înghețării anului școlar. Dacă ne uităm și la celelalte sisteme de educație din UE, vedem că nicăieri nu s-a luat o astfel de măsură”, a declarat ministrul Educației.

În privința măsurii continării suspendării cursurilor, aceasta a spus că până când elevii, studenţii sau provesorii nu vor putea reveni în siguranţă în slase, cursurile nu se vor relua.

Ministrul a explicat ce măsuri s-au luat în cazul elevilor care nu au acces la tehnologie: „În toată această perioadă, colegii mei profesori s-au mobilizat. Au dat mâna cu elevii în acestă perioadă pentru că au continuat învățarea pe platforme. Pentru că sunt și elevi care nu au acces la tehnologie, Ministerul Educației a realizat un parteneriat cu Televiziunea Română și pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a realizăm TeleȘcoala”.