Ministerul Sănătăţii achiziţionează peste 19.000 de doze de vaccin antigripal pentru Olt, dar 30.000 de olteni trebuie vaccinaţi

Ministerul Sănătăţii a informat Direcţia de Sănătate Publică Olt că derulează procedura de achiziţie pentru 19.133 doze de vaccin gripal sezonier, însă potrivit catagrafierii solicitate cu câteva luni în urmă, 30.00 de persoane din grupele de risc doresc să se vaccineze antigripal, în sezonul 2017-2018.

Potrivit unui comunicat remis de DSP Olt, în cursul lunii iulie 2017, Ministerul Sănătăţii a solicitat catagrafia persoanelor care se încadrează la cele cinci grupe de risc şi care doresc să se vaccineze antigripal în sezonul 2017- 2018. Astfel, numărul de persoană catagrafiate este de 30.000. Cu toate acestea, ministerul va achiziţiona mult mai puţine doze.

„În urmă cu 10 zile am primit o adresa a Ministerul Sănătăţii prin care ne aduce la cunoştinţă că are în curs de derulare procedura de achiziţie pentru 19.133 doze de vaccin gripal sezonier pentru vaccinarea gratuită”, se arată în comunicatul citat.

Următoarele categorii de persoane beneficiază de vaccinare gripală gratuită: pacienţii cu boli cronice spitalizaţi în unităţile medicale în scopul prevenirii infecţiilor asociate asistenţei medicale datorate contactării infecţiei prin gripă; pacienţi cu afecţiuni cronice din spitalele/ secţiile de boli cronice; personalul medico- sanitar din secţiile de ATI şi neonatologie; personalul medico- sanitar care activează în serviciul de ambulanţă.