Mihăeșteanu: „Sunt proiecte care trebuie duse la bun sfârşit”

Candidatul PSD la Primăria Sprîncenata, Marin Mihăeşteanu, este în cursa pentru fotoliul de primar al localităţii, pentru al doilea an consecutiv, după ce a câştigat alegerile şi anul trecut, însă a pierdut mandatul de edil din cauza a doar câteva zile care mai erau până la expirarea unei interdicţii de a ocupa funcţii publice.

De această dată, Mihăeşteanu spune că îşi va duce mandatul până la capăt şi va reuşi să-şi pună în aplicare proiectele propuse în campania electorală.

„Astăzi este o zi mare pentru comuna noastră pentru că, timp de un an, noi nu am avut primar. Sunt nişte proiecte care trebuie duse la bun sfârşit şi trebuie să fac acest lucru, în ciuda oricăror piedici. Până la sfârşitul mandatului, trebuie să fac ceea ce mi-am propus în campania electorală. În acelaşi timp, am avut încredere foarte mare în oameni, iar ei mi-au răsplătit încrederea aceasta prin prezenţa foarte mare la vot”, a afirmat el.

Candidatul mai spune că experienţa prin care a trecut l-a întărit.

„Este o experienţă de viaţă care nu m-a speriat. M-a întărit şi nu dau înapoi, merg până la capăt”, a mai spus acesta.