Miei mulţi şi mari, de Paşte. Crescător: „Avem probleme cu desfacerea, pentru că târgurile sunt închise din cauza pestei”

Jumătate din oile crescătorilor olteni au fătat deja. Fermierii din judeţ estimează că mieii vor ajunge şi la 25 de kilograme până la Paşte. Astfel, oferta va fi bogată, însă ciobanii olteni se plâng că nu vor avea unde să-i vândă, târgurile fiind închise din cauza pestei porcine africane.

Cu două luni înainte de Paşte, oltenii se gândesc deja la masa tradiţională, de pe care nu lipseşte niciodată mielul. În acest an, oferta va fi una bogată, mai ales că mioarele olteneşti au fătat.

Traian Gârtan, preşedintele Crescătorilor de Animale Slătioara, unde sunt înscrişi 12 fermieri, aceştia având aproape şase mii de capete de oi, a spus că mieii vor fi mari la Paşte.

„Jumătate dintre oile fermierilor olteni au fătat. Cred că la Paşte vor ajunge cam la 22-25 de kilograme, pentru că mai sunt două luni până atunci. Sunt măricei, pentru că fermierii au rase de oi care au o creştere rapidă”, a spus Gârtan.

Acesta spune că problema cea mai mare va fi desfacerea, în condiţiile în care toate târgurile din judeţ sunt închise pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane.

„Ca preţ nu va sări de 20 de lei kilogramul carcasa şi 10 lei în viu. Vor fi destui miei, efectivul de oi, faţă de anul trecut, a crescut la nivelul judeţului. Problema este cu desfacerea, pentru că târgurile sunt închise. Sperăm ca atunci, în apropiera Paştelui, să fie deschise câteva puncte de sacrificare, ca să dăm posibilitatea fermierilor să valorifice mieii. După 1 aprilie o să purtăm discuţii cu DSVSA Olt, să găsim o soluţie”,
a adăugat Traian Gârtan.

Dacă ciobanii vor rămâne cu miei, aceştia ar putea ajunge şi peste hotare, însă pentru acest lucru fermierii vor organiza puncte de colectare.

„Nu vom putea exporta direct, pentru că la nivelul judeţului nu sunt efective mari. Ei vor o anumită cantitate, dar încercăm să facem puncte de colectare pentru miei. Un contract pentru export se face pe o cantitate mare. Noi trebuie să-i strângem undeva şi apoi vine tirul să-i încarce, nu poate să meargă tirul prin comună să-i strângă. Fermierii au câte 30-40 de miei, trebuie neapărat făcut punct de colectare”,
a conchis Gârtan.