Eveniment

2018-04-04, 15:28:19

Medicii slătineni Iancu şi Tusciuc, condamnaţi la închisoare cu executare

Curtea de Apel Craiova a respins apelurile medicilor slătineni Mircea Tusciuc şi Paul Iancu şi a decis condamnarea acestora la câte trei ani şi şase luni, închisoare cu executare, pentru uciderea din culpă a unui copil în vârstă de nouă ani, din Şerbăneşti. Decizia este definitivă.

Iancu şi Tusciuc au fost condamnaţi cu suspendare, la pedepse de câte trei ani şi şase luni, fiind găsiţi vinovaţi de magistraţii Judecătoriei Slatina pentru uciderea din culpă a unui copil în vârstă de nouă ani, din Şerbăneşti. Decizia de condamnare cu suspendare a celor doi medici a fost luată, în iulie 2017, de Judecătoria Slatina, însă nu a rămas definitivă. Contestaţia a fost judecată de magistraţii Curţii de Apel Craiova care au decis, miercuri, definitiv ca cei doi să execute în detenţie pedeapsa.

Dosarul celor doi medici trenează în justiţie încă din anul 2010.

Condamnaţi de Judecătoria Slatina la închisoare cu executare, în 2013, medicii Mircea Tusciuc şi Paul Iancu au ajuns din nou în faţa judecătorilor slătineni, după ce Curtea de Apel Craiova a decis rejudecarea cauzei.

Medicul Mircea Tusciuc a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare, în timp ce medicul Paul Iancu a primit doi ani de detenţie, tot cu executare. Decizia a fost luată în iulie 2013 de magistraţii Judecătoriei Slatina, însă a fost contestată la Curtea de Apel Craiova de inculpaţi. Magistraţii craioveni au decis să retrimită dosarul spre judecare la Slatina.

Potrivit probatoriului administrat de anchetatori, pe 23 mai 2010, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, doctorul Paul Iancu, medic de gardă - medic primar ortoped la Spitalul Judeţean Slatina, nu l-a examinat corespunzător pe Cristian Grigore, în vârstă de 9 ani, din Şerbăneşti, care se prezentase pentru îngrijiri medicale cu ambulanţa, stabilind, în mod eronat, diagnosticul.

Totodată, doctorul Mircea Tusciuc, medic specialist primar în ortopedie şi chirurgie pediatrică, nu a acordat îngrijirile medicale necesare micuţului pe perioada internării şi a decis, în mod inoportun, externarea pacientului la 26 mai 2010. Băiatul a fost reinternat în aceeaşi seară, iar în dimineaţa următoare Tusciuc a decis amputarea mâinii stângi a pacientului. Din cauza complicaţiilor intervenite, Cristian Grigore a decedat la 27 mai 2010.

Comentarii

Redacţia

2018-04-04 15:28:19

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...