Marius Oprescu: PSD nu va contesta la CCR acest buget. Este important ca instituţiile să poată funcţiona

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat luni că partidul pe care îl reprezintă nu va contesta la Curtea Constituţională Legea bugetului, în forma adoptată de majoritatea PNL-USR-UDMR.

Marius Oprescu a explicat că administraţiile publice locale au nevoie cât mai repede de un buget.

„Partidul Social Democrat nu va contesta la CCR acest buget. Chiar dacă noi nu suntem de acord cu modul de împărţire a banilor, pe capitole, la nivel de ţară, cred că este important să trecem peste această etapă şi România să aibă un buget funcţional, astfel încât instituţiile să poată să funcţioneze cum trebuie şi să ne apucăm de treabă în acest an. Şi aşa, timpul a trecut foarte mult. Gândiţi-vă că, după aprobarea bugetului şi publicarea lui în Monitorul Oficial, urmează 15 zile de transparenţă. Apoi, în alte 45 de zile, toate instituţiile, UAT-urile trebuie să îşi aprobe bugetul”, a declarat Marius Oprescu.