Marius Iancu: „Proiectele de investiţii au fost blocate din cauza președintelui Iohannis”

Deputatul PSD Olt, Marius Iancu, s-a numărat printre parlamentarii care, miercuri, au respins, în Comisiile reunite pentru Buget, Finanțe și Bănci, cererea de reexaminare a Proiectului Legii Bugetului de Stat pe anul 2019.

După votul din plen, Legea Bugetului de Stat pe anul 2019 va fi transmisă din nou preşedintelui.

„Proiectele de investiţii atât de necesare în domenii cum ar fi transporturile, sănătatea, educația sau dezvoltarea locală au fost blocate din cauza președintelui Iohannis. Un buget construit pe o creștere economică de 5,5% și un deficit bugetar de 2,76%, cu o alocare de 15 miliarde de lei în plus pentru investiții este criticat de un președinte iresponsabil care a contestat Legea Bugetului la CCR, unde i-a fost respinsă contestatia. Din încăpățânare, a refuzat să o promulge și a retrimis-o în Parlament”, a spus Iancu.