Marius Iancu, iniţiativă pentru scutirea de impozit a agricultorilor care cultivă plante aromatice şi medicinale

Deputatul oltean Marius Iancu se numără printre iniţiatorii unui proiect de modificare a Condului Fiscal în sensul scutirii de la plata impozitului pe venit al agricultorilor care cultivă plante aromatice şi medicinale.

Parlamentarul a declarat că, pe lângă această scutire, această categorie de agricultori va putea beneficia şi de finanţări nerabursabili prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

„În prima ședință a Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci, am aprobat Proiectul de Lege pentru completarea articolului 105, alineat 2 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, proiect legislativ pe care l-am inițiat alături de alți colegi deputați. Prin această modificare la Codul Fiscal dorim ca agricultorii care cultivă plante aromatice și medicinale să fie scutiți de impozitul pe venit. Vrem să revitalizăm acest domeniu atât prin aceast proiect legislativ, cât și prin măsuri financiare prin care cei care cultivă plante aromatice și medicinale pot obține finanțări nerambursabile de până la 15.000 de euro, prin PNDR”, a afirmat Marius Iancu.