Marcel, homeless-ul Slatinei, până în urmă cu un an. Chiar dacă acum se bucură de un pat cald, nu poate uita frigul îndurat 12 ani pe străzi

Marcel Ciocîrlan, homeless-ul netuns şi murdar care a colindat ani în şir străzile Slatinei, se află de un an la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci. Îngrijit de medici şi de personalul calificat, Marcel Ciocîrlan s-a schimbat radical. Tratamentul de specialitate l-a făcut să-şi limpezească gândurile şi poate face o comparaţie între Marcel de azi şi cel din anii trecuţi. Nu a uitat însă cei 12 ani grei petrecuţi pe străzi, prin gări şi trenuri. Din toată experienţa trăită, senzaţia frigului pătrunzător îl urmăreşte şi acum.

Schimbat total faţă de anul trecut, Marian Ciocîrlan apreciază viaţa pe care o duce acum. Îi place la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci, are trei mese pe zi, un pat cald, poate să facă baie şi primeşte tratament de specialitate pentru afecţiunea psihică pe care o are. Anul petrecut la spitalul din Schitu l-a ajutat să-şi limpezească gândurile.

Acesta spune că şi-a făcut chiar şi prieteni în rândul colegilor de salon, dar şi printre doctori şi asistenţi.

„Este mai bine decât pe stradă. Medicii sunt prietenoşi, ne aduc medicamentele dimineaţă, la prânz şi seara, mai stau de vorbă cu noi. Am tot ce îmi trebuie aici, la spital. Arăt mai bine acum, sunt liniştit. Mă înţeleg bine cu toţi de aici, cu băieţii, cu doctorii. Am şi prieteni aici, vorbim mereu. Nu le-am spus povestea mea, dar cred că medicii ştiu. Eu aş vrea ca tot aici să stau, afară este frig. Stau de un an aici, mâncarea este foarte bună”,
a spus Marcel Ciocîrlan.

Când se uită în oglindă, acesta vede diferenţa între omul murdat şi netuns, care umbla zdrenţuit pe străzi, şi cel de astăzi. Pacientul de la Schitu mărturiseşte că atunci când era pe străzi a stat nebărbierit şi cinci ani.

„Avem frizer aici, mă tunde şi mă bărbiereşte. Ne ducem la duşuri. Ştiu ce barbă aveam când stăteam pe străzi, a fost o perioadă în care nu m-am bărbierit cinci ani. Eu mă făceam singur. Vara mai făceam baie câteodată, mă duceam la Olt. Vara era bine, mergeam pe străzi. Mâncam pe la tomberoane pâine, prăjituri, ce găseam pe acolo. Nu aveam oameni care să îmi dea mâncare, băgam mai mult mâna prin gunoaie, prin tomberoane. Aici am mâncare caldă, este căldură”,
a spus acesta.

12 ani pe străzi şi în trenuri

Bărbatul nu a uitat perioada grea petrecută pe străzi. Îşi aminteşte că dormea prin Zahana.

„Stăteam pe la Zahana. Mai erau şi alţi băieţi care nu aveau unde să stea. Ne întâlneam prin Zahana, însă dormeam singuri. Mă învăţasem singur. Mai mergeam şi prin Cireaşov, că nu se asfaltase pe acolo. Mai dormeam la Policlinică. Nu m-aş întoarce niciodată pe stradă. Au fost 12 ani de chin, a fost greu, dar mă învăţasem să merg aşa pe stradă de unul singur”, a spus Marcel cu ochii în lacrimi.

Cel mai greu îi era iarna, iar atunci când frigul devenea insuportabil se urca în primul tren. Aşa a ajuns Marcel Ciocîrlan să hoinărească prin ţară.

„Pe stradă era foarte frig. Frigul a fost cea mai mare problemă a mea. Iarna mă mai duceam la Craiova, mai stăteam prin gară. M-am plimbat cu trenul foarte mult. De la Craiova mă urcam în tren şi mă duceam la Bucureşti, apoi stăteam în sala de aşteptare şi mă urcam dimineaţa în tren şi mă duceam la Timişoara. Cam aşa procedam iarna. Am fost la Timişoara, Arad, Roşiori, Videle, Craiova, Ploieşti, stăteam prin gară, în trenuri. Am ajuns chiar şi la Constanţa, la mare, dar era iarnă, era frig. Luam trenul şi mă întorceam la Bucureşti. Apoi veneam la Slatina, ştiam să mă întorc. Mă întrebau dacă am bilet sau dacă am bani, dar le spuneam că nu am. Mă mai coborau din tren, dar eu mă urcam iar”, spune bărbatul despre aventurile sale petrecute atunci când dormea pe străzi.

Vizitat de familie


Omul străzii până anul trecut, Marcel a fost vizitat la spital de familia sa. Acesta îşi doreşte ca pe 29 ianuarie, când va împlini 57 de ani, să fie din nou vizitat de sora şi fratele său. Ar vrea să rămână la spital şi nu ar da curs invitaţiei de a merge la ei, pentru că ştie că şi ei au problemele lor.

„Sora mea mi-a adus ţigări şi mâncare. Ne bucurăm când ne întâlnim cu toţii. Au venit de două ori să mă vadă. Au aflat că sunt aici. Fraţii mei sunt mai mici, sora e mai mică cu un an, iar fratele cu şapte ani mai mic. Prima dată a venit în vizită doar sora mea, am stat de vorbă, apoi a venit şi cu fratele. Ei m-au întrebat dacă sunt bine aici, la spital. Nu m-aş duce eu la ei, ce să fac la ei, au copii, au şi ei probleme. Pe 29 ianuarie fac 57 de ani. Mi-aş dori să vină şi familia să mă vadă. Nu am fost niciodată căsătorit, nu am copii”, a spus Ciocîrlan.

Acesta nu a negat însă că o perioadă a fost foarte supărat pe fraţii săi.

„În cei 12 ani cât am stat pe străzi, familia nu a încercat să mă caute, eu i-am văzut pe stradă, dar nu vorbeam cu ei. Nu am strigat după ei şi nici nu veneau la mine. Probabil că ştiau că eu nu vreau să vorbesc cu ei. Eram supărat pe ei... În 1994 m-au adus la Schitu-Greci, mi-au spus că să stau trei luni aici internat ca să-mi fac dosar de pensie. Am făcut dosarul şi apoi m-au adus din nou aici”, a adăugat bărbatul.

Poate atunci acesta şi-ar fi dorit să locuiască în casa sa. Povesteşte cu ochii în lacrimi despre casa sa din Scărişoara, dar spune că îi este imposibil să o renoveze.

„Casa din Scărişoara a rămas singură. Nu stă nimeni acolo. Ar costa foarte mult să o repar, trebuie reparat acoperişul, stacheţii au putrezit, au căzut pe jos, de 12-13 ani nu a mai stat nimeni acolo. Fraţii mei nu stau în aceeaşi curte, au plecat de acolo, fratele meu stă la soţie în casă, iar sora mea a cumprat casă în comună”,
a adăugat bărbatul.

Personalul de la Spitalul Schitu s-a ocupat de toate formalităţile şi au reuşit să-i facă bărbatului documente de identitate.

În ianuarie 2018, doctorul Sorin Brătoi nu a rămas insensibil la drama lui Marcel Ciocîrlan şi a căutat soluţii pentru omul străzii. Pentru ca olteanul să nu îşi mai petreacă iernile în adăposturi improvizate din cartierele Slatinei, şi primarul Emil Moţ s-a implicat în rezolvarea acestui caz. Preluat de poliţiştii locali, omul a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci.

Foto 2: Marcel, în urmă cu un an, la câteva zile după ce fusese salvat din stradă.

CITEŞTE ŞI:

Homeless-ul netuns şi murdar din Slatina, şansă la o viaţă normală. După ani de vagabondaj, are o masă caldă şi un pat curat