Mai multe cursuri de apă din judeţ sub cod galben de inundaţii

Hidrologii au instituit un cod galben de inundații pe mai multe cursuri de apă din judeţul Olt.

Intervalul avertizării este 14 mai ora 18.00 –15 mai, ora 16.00, fiind afectaţi fluenţii Oltului aferenţi sectorului aval S.H. Cornet – amonte Ac. Ipoteşti şi Olteţul – bazin superior şi mijlociu al râului Olteţ.

Fenomenele vizate sunt, conform avertizării meteo, scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.