MADR: Direcţiile Agricole Judeţene pot cere documente fiscale în numele fermierilor care accesează programele de susţinere a producţie de legume

Structurile județene vor prelua partea birocratică din întregul proces de implementare al accesării Programe de sprijin „Tomata” şi de susţinere a producţiei de usturoi românesc, anunţă ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu.


 


Fermierii nu vor mai alerga pe la instituțiile publice pentru a obține certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal. Aceste documente vor fi solicitate de către Direcțiile Agricole Județene direct de la autoritățile publice emitente.
 

Direcțiile Agricole Județene pot solicita și alte documente eliberate de autoritățile statului necesare completării documentației depuse de fermieri pentru acordarea ajutorului de minimis.

„Venim în sprijinul legumicultorilor, simplificând procesul de accesare a ajutoarelor prin programe precum ”Tomata”, susținerea de legume în spații protejate și de susținere a producției de usturoi românesc. Așa cum am mai spus, rolul principal al Ministerului Agriculturii şi al angajaţilor săi este acela de a munci pentru fermieri, care ştiu ce au de făcut: să stea în câmp şi să producă hrană pentru populație”, a explicat Chesnoiu.