Lorena Ostase, programată la RMN după durerile acuzate la genunchiul drept

Pivotul selecţionatei tricolore, Lorena Ostase, componentă a grupării CSM Slatina, va reveni în această seară acasă, după Campionatul European din Danemarca. Din păcate, cea mai bună handbalistă din tabăra tricolorelor la acest turneu final, ea fiind şi singura română nominalizată să facă parte din All Start Team EURO 2020, se confruntă cu probleme medicale. Ostase va susţine vineri, la Slatina, un RMN la genunchiul drept, după durerile acuzate în penultimul meci disputat de tricolore.

Nominalizată la titlul de cel mai bun pivot al Campionatului European din Danemarca, Lorena Ostase, a acuzat probleme medicale în penultimul meci din cadrul turneului final, susţinut cu Ungaria. Handbalista grupării slătinene va efectua vineri o examinare prin rezonanţă magnetică la genunchiul drept.

„Lorena Ostase va ajunge în această seară sau mâine dimineaţă la Slatina şi am programat-o la un RMN. Nu putem spune ce are, până când nu va efectua controlul. Recomandarea medicului echipei naţionale a fost aceea de a efectua RMN”, a precizat kinetoterapeutul echipei slătinene, Laurenţiu Tulache.

Până la sosirea rezultatului, Lorena Ostase nu va începe antrenamentele alături de celelalte componente ale grupării slătinene, care în această perioadă se află în plină pregătire în vederea reluării meciurilor rămase de disputat din Liga Naţională. Competiţia va începe în ianuarie, însă nu se cunoaşte modalitatea de reluare a partidelor. Primele şase etape s-au disputat în cadrul unor turnee de sală, însă până la această dată Federaţia Română de Handbal nu a anunţat cum se vor desfăşura în continuare meciurile de la nivelul primului eşalon handbalistic.