Comunitate

2019-08-20, 14:17:03

Localnicii din Cilieni îşi vor primi banii pentru porcii omorâţi preventiv, cel tâziu săptămâna viitoare. Numărul focarelor de pestă porcină, în continuă creştere

Numărul focarelor de pestă porcină africană, la nivelul judeţilui Olt, este în creştere de la o raportare la alta. DSVSA Olt spune că săptâna viitoare, cel târziu, se vor face plăţile pentru porcii ucişi în comuna Cilieni.

Proprietarii celor 178 de exploataţii din comuna Cilieni, prima în care s-a luat decizia uciderii în masă a porcilor pentru limitarea extinderii pestei porcine, îşi vor primi banii săptămâna viitoare. Potrivit DSVSA Olt, este vorba de 546.370 de lei, la care se vor adăuga aproximativ 13.000 de lei pentru cei la care s-au declarat focare de pestă.

„Cum avem banii, cum facem plăţile. Ni s-a transmis că îi vom primi spre sfârşitul acestei săptămâni, cel târziu săptămâna viitoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSVSA Olt, medicul Venera Popa.

În prezent, pesta porcină africană evoluează în 14 localităţi din judeţul Olt şi sunt confirmate 67 de focare, astfel: Cilieni - 7 focare, extravilanul localităţii Ianca - 3 focare, Ianca - un focar, Dăneasa - un focar, Sprîncenata - 8 focare, Slăveni (Gostavăţu) - 10 focare, Stoeneşti - 9 focare, Drăgăneşti Olt - două focare, Văleni - două focare, Orlea - 17 focare, Studina - un focar, Gura Padinii - 3 focare, Ipoteşti - un focar, Coloneşti - un focar, Grojdibodu - un focar.

în comuna Orlea continuă uciderea preventivă a tuturor porcilor, acţiune începută pe 14 august.

„În total, din focarele de pestă porcină africană, au fost eliminaţi 436 porci, iar în acţiunile de ucidere preventivă desfăşurate în localităţile Cilieni, Slăveni(Gostavăţu) şi Stoeneşti au fost eliminaţi 1.113 porci”,
se arată într-un comunicat de presă remis de DSVSA Olt.

Săptămâna aceasta, pe fondul de vânmătoare 53 Orlea a fost confirmată pesta porcină la un mistreţ împuşcat, luându-se măsura eliminării tuturor mistreţilor din zona afectată.

„DSVSA Olt reia apelul către toți cetățenii din zonele afectate, dar și din restul județului să anunțe fără întârziere, fie medicul veterinar din localitate sau direct Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt, fie autoritățile publice locale asupra oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte la porcii domestici sau sălbătici de care au cunoștință”,
se mai arată în comunicatul DSVSA Olt.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.

„Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”,
mai spune DSVSA Olt.

Prefectul judeţului Olt, Angela Nicolae, a mers în teren, marţi, pentru a verifica modul cum se pun în aplicare măsurile de limitare a răspândirii pestei porcine africane.


Comentarii

Redacţia

2019-08-20 14:17:03

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...