Liderul grupării care a furat arme din unitatea militară de la Ciorogârla, eliberat în baza legii recursului compensatoriu

Liderul grupării care a furat arme din unitatea militară de la Ciorogârla, Eugen Preda, a fost eliberat condiţionat în baza legii recursului compensatoriu, după ce Judecătoria Focşani i-a admis cererea de liberare condiţionată, iar decizia magistraţilor nu a fost contestată.

 Eugen Preda, considerat liderul clanului ”Sportivilor”, a fost condamnat în 2013 la 12 ani de închisoare.

În baza legii recursului compensatoriu, el a depus două cereri de liberare condiţionată. Cele două cereri au fost reunite, magistraţii Judecătoriei Focşani admiţându-i solicitarea  în 14 noiembrie.

Hotărârea Judecătoriei Focşani nu a fost contestată de procurori, astfel că Eugen Preda a fost pus în libertate marţi, de la Penitenciarul Focşani.

Liderul clanului Sportivilor a fost condamnat pentru furtul a zeci de arme AKM şi pistoale din depozitul unităţii militare de la Ciorogîrla, parte din ele găsite ulterior la domiciliul bunicilor săi. Alături de el au mai fost condamnate şi alte persoane, unele fiind deja în libertate.

sursa: news.ro