Legumicultorii din Izbiceni, primii din ţară la Programul Tomata. Peste 3.500 de olteni au cerut subvenţia

Peste 3.500 de fermieri olteni s-au înscris deja în Programul Tomata. Cei mai mulţi legumicultori care au cerut subvenţia de trei mii de euro de la nivel naţional sunt din Izbiceni, comuna olteană fiind renumită pentru producţia autohtonă de roşii.

Pentru că au solarii dotate cu sisteme moderne de încălzire, legumicultorii din Izbiceni s-au înscris în număr mare în Programul Tomata.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Olt au precizat că Izbiceni conduce detaşat în topul localităţilor privind înscrierile în Programul Tomata 2019.

„Programul Tomata 2019 este un program de succes al guvernarii PSD derulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile agricole judeţene. La nivelul judeţului, peste 3.500 de fermieri s-au înscris în Program. Doar în comuna Izbiceni avem peste o mie de legumicultori înscrişi pentru ciclul I. Izbiceni este prima localitate din ţară la acest Program. Înscrierile continuă până pe 20 martie”, a spus directorul DAJ Olt, Dragoş Drăghicescu.