Lege pentru crescătorii de animale, susţinută de deputatul Dan Ciocan

Pe ordinea de zi de marţi a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din Camera Deputaţilor, al cărei secretar este deputatul de Olt Dan Ciocan, a fost proiectul de lege privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor. Programul se va derula pe doi ani, 2018-2020, iar bugetul total alocat pentru acest ajutor de stat este de 30 de milioane de euro.

Legea a fost deja adoptată în Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional. Potrivit deputatului Dan Ciocan, ajutorul de stat se acordă pentru investiții în locuri noi de cazare crescătorilor de bivolițe, persoane juridice și/sau PFA, și/sau IF, și/sau II, care dețin exploatații autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și care desfășoară activități de creștere și reproducție. Ajutorul de stat se acordă pentru realizarea a maximum 200 de locuri noi de cazare, pentru un beneficiar, o singură dată. 

Locurile de cazare trebuie populate cu animale de reproducție de rasă pură din specia bubaline, adică femele din specia bubaline, ai căror părinți și bunici sunt înscriși sau înregistrați într-un registru genealogic al aceleiași rase și care trebuie să fie înscrise, înregistrate sau măcar să îndeplinească criteriile de înscriere în registrul genealogic.
Valoarea totală a programului pentru perioada 2018-2020 este de 30 milioane de euro. Banii se asigură de la bugetul de stat!

Beneficiarii ajutorului trebuie să dețină suprafața de teren necesară investițiilor realizate în Program. Beneficiarii Programului nu pot accesa simultan sprijin și prin PNDR 2014-2020 pentru aceleași măsuri reglementate de această lege.

Cheltuieli eligibile:  construcția locurilor de cazare; achiziționarea sau achiziționarea prin leasing de utilaje și de echipamente, respectiv echipamentele pentru furajare și adăpare, microclimat, evacuarea și tratarea dejecțiilor, inclusiv costurile generale legate în mod direct de aceste cheltuieli; costurile cu serviciile, respectiv elaborare studii de fezabilitate, studii de mediu, proiecte de construcție, servicii de arhitectură și consultanță;  costurile cu serviciile, respectiv elaborare studii de fezabilitate, studii de mediu, proiecte de construcție, servicii de arhitectură și consultanță.

Ajutorul de stat este de maximum 40% din costul eligibil pentru locul nou de cazare, adică din totalitatea cheltuielilor eligibile pentru un loc de cazare, dezvoltat în ferme noi sau în ferme aflate în activitate, inclusiv cheltuiala cu achiziția animalelor de reproducție sau producția de animale de reproducție pentru prima populare, aferente locurilor noi de cazare.

Nivelul ajutorului poate fi majorat cu 20 de puncte procentuale din costul standard, fără a depăși 90 de puncte procentuale din costul standard pentru:
- tinerii fermieri sau fermierii care s-au instalat în cei 5 ani anteriori datei de depunere a cererii de înscriere în Programul de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor;
- investițiile care se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice;
- cooperative.