Agricultură

2017-03-16, 15:02:10

Latifundiarii judeţului au început să depună cererile unice la Centrul Judeţean APIA

Marii fermieri din judeţ au început să depună cererile unice de plată pe suprafaţă. În baza programărilor făcute, aceştia sunt aşteptaţi la Centrul Judeţean APIA.

La nivelul judeţului Olt sunt aproximativ 800 de mari fermieri, ce deţin suprafeţe mai mari de 50 de hectare. Reprezentanţii APIA Olt au făcut programări pentru aceşti fermieri începând cu 15 martie. Aceştia îşi depun cererile la Centrul Judeţean APIA Olt.

Potrivit directorului executiv adjunct al APIA Olt, George Dumitrescu, 5.700 de fermieri din judeţ au solicitat subvenţia pe suprafaţă, până la acest moment.

„Până miercuri, au venit cu cererea 5.700 de fermieri olteni din cei 7.000 programaţi, suntem cam la 63 la sută, au început să vină. Nu au fost semnalate probleme. Ultimul termen de depunere a cererilor este 15 mai, la acest moment nu s-a discutat despre prelungire. Marii fermieri au fost programaţi începând cu 15 martie. Astfel, au început să vină şi fermierii cu suprafeţe mari, care solicită subvenţia la Centrul Judeţean APIA Olt”,
a spus George Dumitrescu.

Peste 34.000 de fermieri olteni sunt aşteptaţi să-şi depună cererea unică de plată şi în acest an.

Comentarii

Redacţia

2017-03-16 15:02:10

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro