La cât timp după rapel este indicat să ne facem testul de anticorpi

Majoritatea dintre noi avem impulsul ca după ce ne vaccinăm să ne validăm imediat opţiunea şi ne grăbim să ne programăm pentru a ne măsura nivelul de anticorpi din organism. Specialiştii avertizează însă că un test făcut prea devreme poate să aibă rezultate neconcludente.

Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balş, din Capitală, este de părere că ar trebui să treacă o luna de la rapel ca testul de anticorpi să arate „efectul maxim al vaccinului, arată romaniatv.net.

„Eu aș face la o luna de la rapel, cel mai bine. A trecut o lună, își face testul de anticorpi să vadă efectul maxim al vaccinului. Vorbim de Moderna și Pfizer. Dacă vorbim de AstraZeneca, ar trebui să facă testul puțin mai târziu. Și o lună este în regulă, dar efectul poate să vină ceva mai târziu, chiar până la două luni”, a declarat Adrian Marinescu.

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, declarase la rândul său, vineri seară, că au fost identificate „mai multe cazuri” de persoane care s-au vaccinat fără a dezvolta anticorpi la o lună de la rapel, însă a arătat că au fost situaţii în care anticorpii au devenit pozitivi după mai mult timp, arătând că viteza cu care apar anticorpii variază de la o persoană la alta. El a subliniat că există „un procent relativ mic” de persoane care nu dezvoltă anticorpi nici după imunizare, nici după boală, lucru valabil pentru toate vaccinurile.